Răspuns pe scurt
Articolul 9 din Regulamentul (UE) 2024/573 se citește într-o singură propoziție lungă și spune trei lucruri.
- Cine trebuie să acționeze: statele membre, nu întreprinderile. Textul le cere să se asigure că, până la 31 decembrie 2027, obligațiile de finanțare pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice menționate la articolele 12 și 13 din Directiva 2012/19/UE includ și gazul.
- Ce anume se finanțează: recuperarea, precum și reciclarea, regenerarea sau distrugerea gazelor fluorurate cu efect de seră enumerate în anexele I și II la regulament, provenite din produse și echipamente care conțin aceste gaze.
- Pentru ce echipamente: numai pentru cele care sunt echipamente electrice și electronice în sensul Directivei 2012/19/UE și care au fost introduse pe piață de la 11 martie 2024.
Al doilea paragraf adaugă o singură frază: statele membre informează Comisia cu privire la acțiunile întreprinse. Prima frază a articolului spune „fără a aduce atingere schemelor existente de răspundere extinsă a producătorilor” — adică schemele naționale rămân în picioare, li se adaugă ceva.
Nu găsești tarife, cotizații sau nume de organizații naționale de transfer de responsabilitate, pentru că regulamentul nu le stabilește, iar pagina aceasta nu citează niciun act național. Nu găsești nici o descriere a modului în care un anumit stat membru a transpus articolul 9: termenul din text nu a expirat încă. Pentru obligația de recuperare propriu-zisă, care se aplică deja, vezi ghidul dedicat.
Ce spune, cuvânt cu cuvânt, articolul 9
Articolul 9 se intitulează „Schema de răspundere extinsă a producătorului” și nu are alineate numerotate. Are două paragrafe.
Fără a aduce atingere schemelor existente de răspundere extinsă a producătorilor, statele membre se asigură că până la 31 decembrie 2027 obligațiile de finanțare pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice menționate la articolele 12 și 13 din Directiva 2012/19/UE includ finanțarea recuperării, precum și reciclarea, regenerarea sau distrugerea gazelor fluorurate cu efect de seră enumerate în anexele I și II la prezentul regulament provenite de la produse și echipamente care conțin aceste gaze, care sunt echipamente electrice și electronice în sensul Directivei 2012/19/UE și care au fost introduse pe piață de la 11 martie 2024.
Merită observate patru detalii de formulare, pentru că fiecare restrânge sau lărgește aplicarea:
- „anexele I și II”, nu anexa III. Anexa I cuprinde hidrofluorocarburile, perfluorocarburile și celelalte gaze menționate la articolul 2 litera (a); anexa II cuprinde hidro(cloro)fluorocarburile nesaturate și alte substanțe fluorurate. Anexa III nu este menționată în articolul 9.
- „produse și echipamente care conțin aceste gaze”. Spre deosebire de articolul 2 litera (b), care acoperă și produsele „a căror funcționare se bazează pe” aceste gaze, articolul 9 vorbește numai despre conținere.
- „obligațiile de finanțare … menționate la articolele 12 și 13”. Articolul 9 nu extinde întreaga directivă DEEE, ci exact cele două articole de finanțare.
- „introduse pe piață de la 11 martie 2024”. Este data de aplicare a regulamentului însuși. Echipamentele mai vechi nu sunt atinse de acest articol.
Al doilea paragraf: „Statele membre informează Comisia cu privire la acțiunile întreprinse.” Nu există un termen separat pentru această informare și nici un formular prevăzut în regulament.
Ce echipamente sunt „EEE” în sensul directivei
Articolul 9 nu definește echipamentul. Trimite la Directiva 2012/19/UE, iar acolo definiția este la articolul 3 alineatul (1) litera (a): echipamente electrice și electronice sunt echipamentele care depind de curenți electrici sau de câmpuri electromagnetice pentru a funcționa corespunzător, precum și echipamentele de generare, transfer și măsurare a acestor curenți și câmpuri, proiectate pentru o tensiune nominală de maximum 1 000 de volți curent alternativ și 1 500 de volți curent continuu.
Din 15 august 2018 directiva se aplică, potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (b), tuturor echipamentelor electrice și electronice, clasificate în categoriile din anexa III („domeniu de aplicare deschis”).
| Categoria din anexa III | Relevanță pentru frigotehnică |
|---|---|
| 1. Echipamente de transfer termic | Categoria principală. Anexa IV punctul 1 enumeră frigidere, congelatoare, echipamente care distribuie automat produse reci, echipamente de aer condiționat, dezumidificatoare, pompe de căldură și alte echipamente de transfer termic care folosesc alte fluide decât apa. |
| 2. Ecrane și monitoare peste 100 cm pătrați | Fără legătură directă. |
| 3. Lămpi | Fără legătură directă. |
| 4. Echipamente de mari dimensiuni (peste 50 cm) | Poate cuprinde echipamente conexe, dar nu cele din categoriile 1-3. |
| 5. Echipamente de mici dimensiuni (sub 50 cm) | Idem, cu excluderea categoriilor 1-3 și 6. |
| 6. Echipamente informatice și de telecomunicații mici | Fără legătură directă. |
Excluderile contează cel puțin la fel de mult. Articolul 2 alineatul (4) din directivă scoate din domeniul de aplicare, începând cu 15 august 2018, printre altele: uneltele industriale fixe de mari dimensiuni; instalațiile fixe de mari dimensiuni, cu excepția echipamentelor care nu sunt proiectate și instalate special ca parte a acestora; mijloacele de transport de persoane sau mărfuri, cu excepția vehiculelor electrice cu două roți neomologate; echipamentele mobile fără destinație rutieră puse la dispoziție exclusiv pentru uz profesional. Articolul 2 alineatul (3) exclude și echipamentul necesar protejării intereselor esențiale de securitate.
Consecința practică pentru un frigotehnist: un aparat de climatizare de tip split, o pompă de căldură, o vitrină frigorifică sau un dulap de congelare sunt, de regulă, echipamente electrice și electronice. O centrală frigorifică industrială construită pe loc poate intra în noțiunea de instalație fixă de mari dimensiuni și atunci articolul 9 nu o atinge — dar obligația de recuperare din articolul 8 din regulament rămâne, indiferent de răspunsul la această întrebare. Vezi recuperarea agentului frigorific și pompele de căldură și interdicțiile din anexa IV.
Cine este „producător” — și de ce cuvântul înșală
În Directiva 2012/19/UE, „producător” nu înseamnă fabricant. Articolul 3 alineatul (1) litera (f) enumeră patru situații, iar a treia prinde majoritatea firmelor din distribuția de echipamente:
- (i) este stabilit într-un stat membru și fabrică EEE sub propriul nume sau marcă, ori pune să fie proiectate sau fabricate și le comercializează sub numele sau marca sa pe teritoriul acelui stat membru;
- (ii) este stabilit într-un stat membru și revinde acolo, sub propriul nume sau marcă, echipamente produse de alți furnizori; un revânzător nu este considerat „producător” dacă marca producătorului apare pe echipament, conform punctului (i);
- (iii) este stabilit într-un stat membru și introduce pe piața acelui stat membru, cu titlu profesional, EEE dintr-o țară terță sau din alt stat membru;
- (iv) vinde EEE prin mijloace de comunicare la distanță direct gospodăriilor particulare sau altor utilizatori dintr-un stat membru, fiind stabilit în alt stat membru sau într-o țară terță.
Litera (g) definește separat distribuitorul: orice persoană din lanțul de aprovizionare care pune un EEE la dispoziție pe piață; definiția nu împiedică un distribuitor să fie, în același timp, producător în sensul literei (f).
Articolul 16 alineatul (1) din directivă cere statelor membre să întocmească un registru al producătorilor, inclusiv al celor care furnizează EEE prin comunicare la distanță. Articolul 16 alineatul (2) cere ca fiecare producător, sau reprezentantul său autorizat, să fie înregistrat și să furnizeze informațiile din anexa X. Articolul 17 permite numirea unui reprezentant autorizat, prin mandat scris, atunci când producătorul este stabilit în alt stat membru.
Dacă introduci pe piața națională, cu titlu profesional, echipamente aduse din altă țară, ești „producător” în sensul directivei DEEE pentru acele echipamente — chiar dacă nu ai fabricat niciodată nimic. Obligația de finanțare pe care articolul 9 o lărgește te privește direct. Vezi și importul de echipamente preîncărcate și vânzarea de echipamente preîncărcate către utilizatori finali.
Ce se finanțează astăzi și ce se adaugă
Baza existentă. Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2012/19/UE cere statelor membre să se asigure că producătorii asigură cel puțin finanțarea colectării, tratării, valorificării și eliminării în condiții de protecție a mediului a DEEE provenite de la gospodăriile particulare și depuse la centrele de colectare instituite conform articolului 5 alineatul (2). Articolul 13 alineatul (1) face același lucru pentru DEEE provenite de la alți utilizatori decât gospodăriile particulare, pentru produse introduse pe piață după 13 august 2005.
Ce adaugă articolul 9 din regulament. Aceleași obligații de finanțare trebuie să includă, până la 31 decembrie 2027, recuperarea gazului și reciclarea, regenerarea sau distrugerea lui. Practic, costul tratării gazului nu mai poate fi tratat ca o externalitate a instalației de tratare: el intră în costul pe care producătorul îl finanțează.
De ce nu este o noutate tehnică. Directiva DEEE cerea deja ca gazul să fie scos din aparat. Articolul 8 alineatul (2) impune ca tratarea corespunzătoare să includă, ca minimum, îndepărtarea tuturor fluidelor și o tratare selectivă conform anexei VII; anexa VII punctul 1 enumeră explicit, printre componentele care trebuie îndepărtate din orice DEEE colectat separat, „clorofluorocarburile (CFC), hidroclorofluorocarburile (HCFC) sau hidrofluorocarburile (HFC), hidrocarburile (HC)”. Articolul 5 alineatul (1) cere în plus un nivel ridicat de colectare separată, „în special și cu prioritate” pentru echipamentele de transfer termic care conțin substanțe care epuizează stratul de ozon și gaze fluorurate cu efect de seră.
Noutatea introdusă de articolul 9 este deci cine plătește, nu ce se face.
Obligațiile care se aplică deja, independent de articolul 9, sunt cele din articolul 8 din regulament: recuperarea de către persoane calificate corespunzător, interdicția de a reumple echipamente cu gaz recuperat care nu a fost reciclat sau regenerat (articolul 8 alineatul (6)) și obligația de a goli recipientele înainte de eliminare (articolul 8 alineatul (7)). Articolul 8 alineatul (13) cere statelor membre să promoveze recuperarea, reciclarea, regenerarea și distrugerea.
Datele: 11 martie 2024, 13 august 2005 și 31 decembrie 2027
În acest dosar circulă trei date care nu înseamnă același lucru.
| Data | Unde apare | Ce delimitează |
|---|---|---|
| 13 august 2005 | Articolul 12 alineatele (3) și (4) și articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2012/19/UE | Linia dintre „deșeuri istorice” și produse pentru care fiecare producător răspunde de propriile produse. Articolul 15 alineatul (2) cere un marcaj care să permită stabilirea fără echivoc a faptului că echipamentul a fost introdus pe piață după această dată. |
| 11 martie 2024 | Articolul 9 din Regulamentul (UE) 2024/573 | Numai echipamentele introduse pe piață începând cu această dată intră în extinderea privind gazul. |
| 31 decembrie 2027 | Articolul 9 din Regulamentul (UE) 2024/573 | Termenul până la care statele membre trebuie să fi asigurat includerea gazului în obligațiile de finanțare. |
Garanția de finanțare. Articolul 12 alineatul (3) al doilea paragraf din directivă cere ca fiecare producător să ofere o garanție în momentul introducerii produsului pe piață, care să demonstreze că gestionarea tuturor DEEE va fi finanțată. Garanția poate lua forma participării la o schemă adecvată de finanțare, a unei asigurări de reciclare sau a unui cont bancar blocat. Producătorul poate îndeplini obligația individual sau aderând la o schemă colectivă.
Deșeurile istorice. Pentru produsele introduse pe piață la 13 august 2005 sau înainte, articolul 12 alineatul (4) prevede că finanțarea este suportată de unul sau mai multe sisteme la care contribuie proporțional toți producătorii existenți pe piață în momentul apariției costurilor. Pentru utilizatorii care nu sunt gospodării particulare, articolul 13 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf împart deșeurile istorice în două: cele înlocuite cu produse noi echivalente, finanțate de producătorii produselor noi la livrare (statele membre pot prevedea alternativ o răspundere parțială sau totală a utilizatorului), și celelalte, finanțate de utilizatori. Articolul 13 alineatul (2) permite acorduri între producători și utilizatori profesionali privind alte metode de finanțare.
Ce nu este stabilit la nivel european
Articolul 9 este o obligație de rezultat impusă statelor membre. Regulamentul nu stabilește niciunul dintre elementele pe care o firmă le-ar vrea concrete:
- Nicio sumă. Regulamentul nu fixează nicio cotizație, niciun tarif pe kilogram de gaz și nicio grilă pe categorie de echipament.
- Nicio structură. Alegerea între o schemă colectivă și îndeplinirea individuală a obligației rămâne, potrivit articolului 12 alineatul (3) din directivă, a producătorului, în limitele dreptului național.
- Nicio metodă de calcul. Textul nu spune dacă statul membru trebuie să lege contribuția de tipul de gaz, de cantitatea în kilograme, de echivalentul CO2 sau de categoria de echipament.
- Niciun formular. Al doilea paragraf cere doar ca statele membre să informeze Comisia cu privire la acțiunile întreprinse.
- Nicio sancțiune proprie. Sancțiunile rămân cele stabilite de statele membre în temeiul articolului 31 din regulament și, separat, al articolului 22 din Directiva 2012/19/UE. Vezi sancțiunile F-gaz.
Singurul răspuns valabil pentru o anumită țară se găsește în registrul național al producătorilor DEEE și în actul național care transpune Directiva 2012/19/UE, împreună cu modificările adoptate pentru a pune în aplicare articolul 9. Lista punctelor naționale de contact pentru gazele fluorurate, publicată de Comisie, este punctul de plecare pentru întrebări. Nu presupune că schema din țara în care produci este identică cu cea din țara în care vinzi: articolul 16 alineatul (1) din directivă cere înregistrarea în statul membru în care se vinde.
Până la transpunere, ceea ce se schimbă pentru o firmă de service nu este nimic: obligațiile de recuperare, de evidență și de etichetare rămân cele din regulament. Ceea ce se schimbă, treptat, pentru un producător sau importator de echipamente este structura de costuri a produsului pus pe piață după 11 martie 2024.
Listă de verificare pentru un importator sau distribuitor de echipamente
Nimic din lista de mai jos nu este impus de articolul 9 însuși. Sunt pașii care permit unei firme să răspundă, fără improvizații, atunci când schema națională va fi extinsă.
- Stabilește dacă ești „producător” în sensul directiveiArticolul 3 alineatul (1) litera (f) punctele (i)-(iv) din Directiva 2012/19/UE. Introducerea pe piața națională, cu titlu profesional, a unui echipament adus din altă țară este suficientă.
- Verifică dacă echipamentul este EEEDefiniția de la articolul 3 alineatul (1) litera (a) și excluderile de la articolul 2 alineatele (3) și (4), în special instalațiile fixe de mari dimensiuni.
- Separă stocul după data introducerii pe piațăArticolul 9 se aplică numai echipamentelor introduse pe piață de la 11 martie 2024.
- Confirmă înregistrarea în registrul național al producătorilorArticolul 16 alineatul (1) și alineatul (2) din directivă; înregistrarea se face în statul membru în care se vinde.
- Verifică dacă ai nevoie de un reprezentant autorizatArticolul 17 alineatele (1) și (2); numirea se face prin mandat scris.
- Pregătește datele despre gaz pentru fiecare modelTipul gazului, cantitatea în kilograme și echivalentul CO2 apar deja pe eticheta cerută de articolul 12 din regulament.
- Verifică garanția de finanțareArticolul 12 alineatul (3) al doilea paragraf din directivă: schemă colectivă, asigurare de reciclare sau cont blocat.
- Pune la punct traseul echipamentelor scoase din uzArticolul 8 din regulament cere recuperarea de către persoane calificate corespunzător, indiferent de schema de finanțare.
- Păstrează evidențeleArticolul 7 din regulament pentru echipamente și articolul 16 alineatul (2) din directivă pentru datele de înregistrare.
- Urmărește actul național de transpunereTermenul din articolul 9 este 31 decembrie 2027; până atunci, schema aplicabilă este cea existentă.
Întrebări frecvente
Articolul 9 îmi impune mie, ca firmă, o obligație directă?
Nu. Destinatarul obligației este statul membru: el trebuie să se asigure că, până la 31 decembrie 2027, obligațiile de finanțare din articolele 12 și 13 din Directiva 2012/19/UE includ și gazul. Obligația concretă a unei întreprinderi apare abia prin actul național de transpunere și prin regulile schemei la care participă.
Se aplică și echipamentelor pe care le-am vândut în 2023?
Nu. Textul limitează extinderea la produse și echipamente „introduse pe piață de la 11 martie 2024”. Pentru echipamentele anterioare rămân regulile existente ale schemei naționale DEEE, inclusiv regimul deșeurilor istorice din articolul 12 alineatul (4) și articolul 13 alineatul (1) din directivă.
Dacă echipamentul funcționează cu propan sau amoniac, mă privește?
Articolul 9 acoperă numai gazele fluorurate cu efect de seră enumerate în anexele I și II la regulament. Propanul (R-290), izobutanul (R-600a), CO2 (R-744) și amoniacul (R-717) nu sunt în acele anexe. Echipamentul rămâne însă DEEE și intră în obligațiile generale ale directivei. Vezi R-290 și R-717.
Un chiller industrial montat pe loc intră în articolul 9?
Depinde de calificarea lui în raport cu articolul 2 alineatul (4) litera (c) din directivă, care exclude instalațiile fixe de mari dimensiuni, cu excepția echipamentelor care nu sunt proiectate și instalate special ca parte a lor. Calificarea se face de la caz la caz. Indiferent de rezultat, obligația de recuperare din articolul 8 din regulament se aplică. Vezi chillerele și anexa IV.
Cine plătește dacă vând prin internet într-un alt stat membru?
Articolul 3 alineatul (1) litera (f) punctul (iv) din directivă tratează vânzarea la distanță direct către utilizatori ca activitate de „producător”, iar articolul 16 alineatul (1) al doilea paragraf cere înregistrarea în statul membru în care se vinde, direct sau prin reprezentantul autorizat prevăzut la articolul 17 alineatul (2).
Schema aceasta înlocuiește obligația de recuperare de pe șantier?
Nu. Sunt două lucruri diferite. Recuperarea la demontare rămâne obligația operatorului, în condițiile articolului 8 din regulament, și trebuie executată de persoane calificate corespunzător. Articolul 9 privește finanțarea tratării aparatului devenit deșeu. Vezi recuperarea agentului frigorific.
Surse oficiale
Articolul 9 a fost citit integral în textul Jurnalului Oficial, iar articolele și anexele citate din Directiva 2012/19/UE au fost verificate în textul consolidat al directivei. Nu este citat niciun act național.
Actualitatea paginii și limitele răspunderii
Pagina redă articolul 9 din Regulamentul (UE) 2024/573 și articolele din Directiva 2012/19/UE la care acesta trimite. Nu conține tarife, contribuții sau nume de scheme naționale și nu descrie modul în care un anumit stat membru a transpus articolul 9, pentru că termenul din text este 31 decembrie 2027. Verifică actul național și registrul național al producătorilor înainte de a lua o decizie comercială.
Informație generală pregătită de EgoLog pe baza textului oficial al regulamentului, al directivei și a materialelor Comisiei Europene. Nu este consultanță juridică.
Anexele regulamentului și textul directivei pot fi modificate. Lucrările la echipamente care conțin gaze fluorurate se execută de persoane certificate în condițiile articolului 10 din regulament; pagina aceasta nu îndeamnă pe nimeni să execute lucrări pentru care nu este calificat.